Press "Enter" to skip to content

23 August 1944, ziua haotică în care soldaţii români au fost singuri pe lume: „Noi cu cine luptăm?“

Ce este 23 August 1944 – aniversare sau comemorare? „Weekend Adevărul“ vă spune cum au văzut cea mai controversată zi din România celui de-Al Doilea Război Mondial principalii actori: soldaţii români.

La 23 august 1944, Octavian Ţebrean avea 22 de ani. Era soldat. Pe front. Pe frontul de Est, care-i fusese casă în ultimele şase luni. Octavian Ţebrean e unul dintre acei oameni pentru care 23 august 1944 n-a fost niciodată prilej de sărbătoare. În ziua aceea, veteranul se afla între nemţi şi ruşi. În spate: cei care-i fuseseră fraţi de arme şi care deveneau, deodată, duşmani. În faţă: cei care-i fuseseră duşmani.

În vara caniculară a lui 1944, omul acesta n-a aflat despre nicio strategie secretă de ieşire a României din război, despre nicio negociere diplomatică, despre nimic. El era bun pentru altceva – era carne de tun, aşa cum au fost alţi zeci de mii de camarazi. Pentru el, exista doar atât: deznădejdea, neputinţa şi nedreptatea. La faţa locului. 

Pe 23 august 1944, Octavian Ţebrean şi camarazii săi din Divizia 4 Infanterie au căzut prizonieri la ruşi. „Eram în retragere, bucuroşi că vom ajunge acasă, însă au venit ruşii, ne-au înconjurat şi ne-au dezarmat, iar apoi ne-au băgat în lagărele create în Iaşi, unde am stat până la sfârşitul lui septembrie ’44. Ne-au încărcat în vagoane, ca pe nişte animale, şi ne-au trimis în Siberia, în lagărele siberiene, unde am fost sclavi timp de patru ani“, povesteşte veteranul de 93 de ani. 

Octavian Ţebrean a fost detaşat în zona sudică a frontului de Est, unde sovieticii începuseră ofensiva, timid, pe 19 august. Au fost atacate, pe rând, din ce în ce mai puternic: Tiraspol şi Tighina, Constanţa, Târgu Frumos şi Iaşiul. Erau luptele care preziceau apocalipsa militară.

Ziarul „Universul“ din 23 august 1944, transmitea, succint, situaţia luptelor de pe 21 august: „În regiunea de sud au început aşteptatele lupte depe frontul basarabean, unde bolşevicii au atacat între Tiraspol şi Tighina. În acelaşi timp, bolşevicii au continuat încercările lor de străpungere de ambele părţi ale oraşului Iaşi“. 

Ofensiva ruşilor fusese organizată amplu, viza şi alte puncte strategice. În noaptea de 20 spre 21 august, o formaţie de avioane sovietice a atacat portul Constanţa. Comandamentul de Căpetenie al Aramatei raporta evenimentele tot în „Universul”: „Inamicul a continuat atacurile sale puternice, sprijinite de numeroase care de luptă şi aviaţie. Lupte înverşunate sunt în curs între Târgul Frumos şi marginea de Sud a oraşului Iaşi, precum şi la Sud-Vest de Tighina. Aviaţia sovietică a bombardat din nou porturile Constanţa şi Sulina, producând pagube şi victime.“ Ce nu se spune în comunicat este că şi românii au reuşit atunci să doboare trei aeronave inamice.

„Mă simt cuprins de deznădejde“

Situaţia Armatei, a ţării, a populaţiei şi, în general, eforturile pentru susţinerea frontului, nu erau chestiuni necunoscute de liderii politici români. România era implicată într-o relaţie toxică care trebuia ruptă. E vorba de alianţa cu Germania nazistă. Pe parcursul anului 1944, fuseseră purtate negocieri cu Aliaţii, la Cairo şi la Stockholm, pentru semnarea unui armistiţiu. Fuseseră dezbătute planuri de înlăturare a Mareşalului şi de înfiinţare a unui guvern nou. Nimic nu se concretizase până la momentul ofensivei ruse.

Generalul Constantin Sănătescu, mareşal al Palatului, nota în jurnalul său, cu nemascată disperare, atât cât îşi poate permite un militar: „Cred că am pierdut cea mai bună ocazie de a încheia armistiţiul, adică între 7 şi 19 august, când germanii şi-au retras toate rezervele din frontul nostru şi înainte de începerea ofensivei ruse. Am impresia că am pierdut totul şi că străduinţele noastre au fost zadarnice. Mă simt cuprins de deznădejde“.

Dar nu era totul pierdut. Pe 20 august, regele Mihai a discutat cu o parte din consilierii săi, în dorinţa de a pune capăt şaradei în care era târâtă ţara. S-a stabilit ca în data de 26 august, la ora 13.00, să aibă loc o consultare cu Ion şi Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, cu privire la linia de urmat.

Ioan Mocsoni-Stârcea, fost mareşal al Curţii, care se afla la Snagov, a hotărât în dimineaţa zilei de 22 august, înainte de a reveni la Bucureşti, să înoate în lac, să îşi limpezească gândurile. Aici a aflat de la secretarul general al Ministerului Afacerilor Străine, Gheorghe Davidescu, că Mareşalul urma să părăsească Bucureştiul în ziua următoare. Aşadar, 26 august a fost mutată, de urgenţă, pe 23.

„Nu ne mai rămâne nimic de făcut“

CITEȘTE MAI DEPARTE PE ADEVARUL

Lasă un comentariu
Mission News Theme by Compete Themes.