Press "Enter" to skip to content

Anunțul care îi bagă în sperieți pe pesediști: Kovesi va prezenta cum vede elaborarea unei strategii a UE în privința luptei anticorupție și a crimei organizate

Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan a precizat pe Facebook, că Laura Codruta Kovesi se va ocupa de elaborarea unei strategii a întregii Uniuni Europene în privința luptei anticorupție.

Redăm mesajul liberalului:

“BREAKING NEWS: Kovesi, invitată să se implice în strategia europeană anticorupție. Avem azi la Parlamentul European un eveniment deosebit. Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului UE (EPPO), ne va prezenta, în Comisia LIBE, cum vede elaborarea unei strategii a Uniunii Europene în privința luptei anticorupție și a crimei organizate.

Cunoașteți termenii corupție – grup infracțional organizat, nu? Bun! Europa vrea să le combată mai articulat și să găsească instrumente mai eficiente, căci infractorii găsesc rapid cum să eludeze legea. Și au resurse enorme. Așa că instituțiile europene au de gând să întocmească o strategie prin care să oprească, de pildă, drenarea banilor contribuabililor în zone cenușii. Alături de doamna Kovesi mai sunt câțiva „grei”: vicepreședintele CE responsabil cu lupta anticorupție, șefa Europol, procurori antimafia din mai multe țări, unul dintre șefii Eurojust. Evenimentul începe la 15, ora Belgiei, cu o mică introducere în temă făcută de Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei”.

Lasă un comentariu