Press "Enter" to skip to content

Cercetătorii timișoreni de la Institutul de Cercetare Oncogen susțin că ar fi găsit leacul împotriva temutului coronavirus

Specialiştii români au o soluţie ingenioasă pentru a găsi vaccinul contra-coronavirus. A fost publicată deja o schemă. Așa afirmă Prof. dr. Virgil Păunescu, şeful Institutului de Cercetare OncoGen din Timişoara.

„Am pus pe site-ul institutului un soi de articol ştiinţific, mai greu de înțeles pentru cei care nu sunt în domeniu, dar vom face şi rezumate. Noi am început să studiem un alt mod de abordare a vaccinurilor, de la ultima epidemie de Ebola, când ne-am gândit că vaccinul, prin metodele tradiţionale de obţinere de până acum, nu va fi posibil, pentru că vaccinologia, cu vechile ei metode, şi-a cam atins limitele. Este vorba despre un vaccin individualizat populaţional. Noi am luat caracteristicile imune ale populaţiei din România, de tip caucazian, care se regăseşte în toată Europa şi America de Nord, în linii mari. Ţinând cont de caracteristicle imune, ale răspunsului imun la diverşi stimuli antigenici, în cazul de faţă la coronavirus, şi folosind datele publicate, am propus o serie de peptide, de antigene, de mici proteine, un amestec care să acopere, în practică, toată populaţia României. Noi, dacă am fi aparatura necesară, l-am fi făcut mai repede. Mai departe, noi nu putem produce la scară mare acest vaccin. Noi venim cu o soluţie, care este un compromis între vaccinarea industrială, cea practicată în gripa obişnuită, şi cea individualizată, care nu se aplică, pentru că este scumpă”, a declarat Virgil Păunescu, coordonatorul Oncogen, pentru renasterea.ro.