Press "Enter" to skip to content

Condamnat pe viață, eliberat după 22 de ani! Marius Csampar a ucis 6 oameni și a îngrozit România: “Nu am avut remuşcări. Cine să mă ierte pe mine?”

Un complet de judecată din Mehedinți a admis cererea de liberare condiționată a lui Marius Csampar, încarcerat la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin pentru uciderea a șase oameni. El fusese condamnat pe viață și a executat 22 de ani.

În 2011, Marius Csampar făcea declaraţii curtremurătoare în interviul acordat Acasă TV.

„În momentul în care am făcut prima crimă conștient, din momentul ăla nu mai avea voie să greșesc. Nimănui nu-i trecea prin cap că eu am ajuns să fiu în stare să iau viața unui om. Pot să mă consider născut asasin, dar nimeni nu se naște asasin, devii pe parcurs. Crima e cea mai ușoară faptă, adică e exact ca și țigara, ca mersul pe bicicletă. Dacă ai băgat o dată țigara în gură, te înveți și începi să fumezi și nu te mai lași”,  spunea el în timpul interviului.

„Am căutat întotdeauna când făceam câte o infracțiune de genul ăsta să șterg urmele, pentru că la mine nu mai încăpea îndoiala de a avea remușcări sau de a te speria sau mai știu eu ce. Eu eram cât se poate de lucid și cât se poate de ordonat, ca să nu las în urmă indicii, probe sau mai știu eu ce. Nu am fost genul de om care să mă sperii, am realizat ce am făcut, am vrut să fac ce am făcut și am căutat după aceea să fiu același Marius fără să dau de bănuit la nimeni, să am o viață dublă, cea de infractor și cea de copil liniștit, că eram un copil atunci. Toată lumea știa că „mai sparge și el mai fura și el de colo, dar nimănui nu-i trecea prin cap că eu am ajuns să fiu în stare să iau viața unui om”, a mai adăugat acesta.

Când a fost întrebat dacă se mai gândește la victimele sale, el a dat un răspuns halucinant: „Ar fi culmea. De ce m-aș gândi la ele?”

Bărbatul a povestit cu nonșalanță despre prima crimă, în care victimă i-a fost o femeie.

„Nu eram nici tâmpit să mă duc înapoi să văd dacă se simte bine sau să-i duc, eu știu, vreun buchet de flori. Nu mă întorceam niciodată la locul crimei, numai un tâmpit ar face asta. Nu am avut remușcări. Poate că am fost o fire mai puternică.  Și dacă îmi pare rău și dacă le regret, crezi că poate să se mai întoarcă înapoi sau să mă mai ierte cineva pe mine? Aș avea nevoie de iertarea lui Dumnezeu, nu de iertarea opiniei. Toți avem păcate, mai multe sau mai puține și nu cred că e în măsură opinia sau societatea să mă judece pe mine”, spunea criminalul.

„Avem obligația să îi acordăm un credit moral pentru cei 22 de ani petrecuți după gratii. Are referințe favorabile și rapoarte pozitive. Acest lucru i-a determinat pe membrii comisiei de liberări condiționate și mai apoi instanța să îl pună în libertate. Sper ca anii de închisoare să-l fi adus pe calea cea dreaptă. El afirma atunci că e un justițiar al celor fără adăpost. Sper că și-a dat seama că alții sunt cei care fac justiția”, spune Colonelul Dan Antonescu, unul dintre polițiștii care au lucrat la cazul Csampar.