Press "Enter" to skip to content

Cum a ajuns România datoare 100 de miliarde de euro la 30 de ani de când Ceauşescu anunţa că am scăpat de datorii

Banca Naţională a României a informat vineri că datoria externă a României a mai crescut puţin, în primele două luni din an, ajungând la peste 100 de miliarde de euro. În urmă cu 30 de ani, Ceauşescu anunţa că RSR a plătit întreaga datorie, devenind „cu adevărat independentă şi economic, şi politic”.

„Pentru prima dată în istoria sa îndelungată, România nu mai are nicio datorie externă, nu mai plăteşte tribut nimănui şi este cu adevărat independentă şi economic, şi politic!”, declara Nicolae Ceauşescu într-o conferinţă plenară susţinută pe 12 aprilie 1989, scrie jurnalistul Dan Străuţ, în Revista Patronatelor.

„Am lichidat datoria externă a ţării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde dolari. În total, din 1975 până în martie 1989 am plătit circa 21 miliarde dolari, din care dobânzile reprezintă peste 7 miliarde dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble şi care, de asemenea, au fost demult achitate”, a mai spus preşedintele de atunci al României.

BNR a informat vineri, 12 aprilie 2019, la exact 30 de ani de când Nicolae Ceauşescu anunţa că România a scăpat de datorii, că, în perioada ianuarie – februarie 2019, datoria externă totală a crescut cu 193 milioane euro.

„În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 68.252 milioane euro la 28 februarie 2019 (68,5 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,4 la sută faţă de 31 decembrie 2018, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2019 nivelul de 31.358 milioane euro (31,5 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,3 la sută faţă de 31 decembrie 2018”, informează BNR.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 12,5 la sută în perioada ianuarie – februarie 2019, comparativ cu 21,2 la sută în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2019 a fost de 4,8 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2019 a fost de 72,8 la sută, comparativ cu 74,3 la sută la 31 decembrie 2018.

Citește în continuare pe adevarul.ro

Lasă un comentariu
173 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.