Press "Enter" to skip to content

Dăncilă îl lasă pe Tăriceanu cu ochii în soare. Premierul are alt preferat la prezidențiale

Viorica Dăncilă pare că a găsit omul din partid care să candideze la alegerile prezidențiale. După ce l-a impus pe Eugen Teodorovici la Congresul PSD în funcţia de preşedinte executiv, Viorica Dăncilă e decisă să meargă pe mâna ministrului de Finanţe şi pentru candidatura la prezidenţiale.

În sondajele PSD sunt măsuraţi mai mulţi doritori pentru cursa prezidenţială printre care Şerban Nicoale, Liviu Pleşoianu, Ecaterina Andronescu sau Călin Popescu Tăriceanu. Marţi urmează să aibă loc o şedinţă a coaliţiei în care să fie discutat şi subiectul candidaturii la prezidenţiale, însă Călin Popescu Tăriceanu, mai mult ca sigur, va candida doar din partea ALDE. Totuşi, mai multe organizaţii ALDE din ţară, care au vrut să transmită concomitent mesaje pentru a-i cere lui Tăriceanu să îşi anunţe candidatura, au fost rugate să mai aştepte până la o decizie a social democraţilor, scrie digi24.ro.

Din sondajele PSD lipseşte Gabriela Firea, care până recent, în toate cercetările partidului, era creditată cu prima şansă dintre posibilii candidaţi PSD. Primarul Capitalei a anunţat însă că nu îşi doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale.

La ultima ieşire a conducerii PSD, cea din weekend, de la Sulina, Eugen Teodorovici  şi Viorica Dăncilă au fost în centrul atenţiei. Au jucat ping pong, s-au plimbat pe malul mării, şi-au amintit de taberele de la Sulina şi au dat de înţeles presei că puterea în PSD este la ei.

Sursa: cancan.ro

Lasă un comentariu
Mission News Theme by Compete Themes.