Press "Enter" to skip to content

Document. Consiliul Fiscal DEMOLEAZĂ Bugetul lui Dragnea și Vâlcov!

Document. Consiliul Fiscal DEMOLEAZĂ Bugetul lui Dragnea și Vâlcov! Consiliul Fiscal: Scenariul de creștere economică e excesiv de optimist. Menținerea creșterii economice la 5,5% după Ordonanța 114 apare drept surprinzătoare și nejustificată. Consiliul Fiscal arată în opinia oficială pe marginea proiectului de buget că ”are rezerve” față de creșterea masivă a încasărilor din TVA proiectată de Ministerul Finanțelor. Consiliul Fiscal, condus de Ionuț Dumitru, vorbește despre o ”supraevaluare semnificativă” a acestora, cu circa 5 miliarde de lei.

Scenariul de creștere economică ce fundamentează construcția bugetară apare drept excesiv de optimist, mai ales în contextul încetinirii preconizate a economiei zonei euro și probabilității în creștere de încheiere a fazei expansioniste a ciclului economic la nivel global, arată opinia transmisă marți de Consiliul Fiscal referitoare la proiectul de Buget pe 2019. În plus, adoptarea intempestivă a unor măsuri fiscale (prin OUG nr. 114/2018), cu impact negativ asupra economiei, este de natură să amplifice riscurile externe. În acest context, menținerea ipotezei de accelerare a creșterii economice reale la 5,5% în 2019 apare drept surprinzătoare și, în opinia Consiliului fiscal, nejustificată, scrie jurnalistul Dan Popa pe HotNews.ro.

Raportul Consiliului Fiscal: