Press "Enter" to skip to content

Exterminarea Brâncovenilor – cronica unei lașități colective

Cine citește cronicile (in special cele ale lui Radu Greceanu și Radu Popescu) și istoricii nepuși pe înfrumusețări romantico-naționaliste vede că Brâncoveanu a căzut și a sfărșit în măcelul public al întregii lui familii din pricina trădării și lașității celor mai apropiați lui, curtenii și intriganții de acasă : fostul lui protejat, psihopatul mincinos de Mihai Racoviță, apoi boierii pînă la unul și întreaga masă a curtenilor, care n-au mișcat un deget în fața minusculului grup de ieniceri veniți să-l ducă pe puternicul domn la pieire.

Brâncoveanu fusese deja trădat de spătarul Cantacuzino, care fugise la ruși cu o parte a cavaleriei, odată cu Cantemir. Că el nu bănuia insă ce i se pregătește, scrie Xenopol, “nu e de mirare, când toată înconjurimea lui era o haită de trădători care se bucurau deja de bucățica de pradă ce era să le cadă în gură din dărăpănarea strălucitei sale case.

Vizirul trimite atunci pe Mustafa Aga cu puțini oameni și cu două firmane, unul de mazilire pentru Brâncoveanu, iar altul către toată boierimea ca să-l dea de grumaz pe domnul. Miercuri înaintea Paștilor, pe 4 aprilie 1714, aga descalecă la București la curțile domnești și declară pe Brâncoveanu mazilit. Domnul auzind această veste înfiorătoare sare la ferești, strigând din răsputeri către armata sa : “Slujitori, slujitori, unde sunteți? Nu mă lăsați“… Boierii însă se retrăseseră, luând și slujitorii cu ei.”

Torturile pentru a scoate de la el cât mai multe averi și execuția publică la Istanbul a lui Brâncoveanu, care își vede mai întâi cei trei feciori și ginerele decapitați unul după altul și care moare cu o demnitate exemplară, nu fac decât să pună în lumină și mai limpede lașitatea și ticăloșia deplină a mai-marilor valahi și a clasei politice încă de pe atunci și să dea o notă de insuportabilă intensitate narativă momentului, narat de cronicar, în care la iesirea din București Brâncoveanu mai că a fost salvat de norodul disperat : “Mare jale era a privi atunci un domn vestit ca acela și să auzi bocete și țipete de femei; ci turcii i-au strâns în grabă pe feciorii și ginerii domnului și nimic zăbovind, tot la grabă i-au gătit să-i pornească mai curând, sub ochii norodului, care cu mic cu mare alerga după ei”… după acel aga care venise “cu oameni puțini”.

“Numai un popor care și-a pierdut credința și demnitatea poate arăta atâta pasivitate în fața unei mâini de lefegii veniți să le ia conducătorul“, avea să scrie câteva decenii mai târziu un secretar si preceptor francez la curtea Moldovei

Bine că facem anul Brâncoveanu acuș… L-au hăcuit turcii, da, așa e, însă noi nici ustoroi n-am mâncat, ba chiar ne-am făcut că ne uităm în partea cealaltă…

Sursa: biblioteca-virtuala.blogspot.com

Lasă un comentariu
Mission News Theme by Compete Themes.