Press "Enter" to skip to content

Florin Cîţu, după ce Moody’s a păstrat ratingul negativ al României: Încă plătim factura celor trei ani de guvernare ticăloasă și iresponsabilă

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunțat sâmbătă pe pagina sa de Facebook, că va “face tot ce este posibil ca la următoarele evaluări ale agențiilor de rating Romania să revină la perspectiva stabila sau chiar direct la pozitiv”.

“Agenția de rating Moody’s a PĂSTRAT rating-ul României și a schimbat perspectiva de la stabil la negativ.

La fel ca Standard and Poor’s și Fitch agenția de rating Moody’s spune doua lucruri:

– finanțele României au fost administrate ingrozitor de prost în ultimii ani de guvernele socialiste (S and P – creșterea nesustenabila a cheltuielilor din ultimii trei ani, Fitch-“poor fiscal management în recent years
…despite efforts by the current administration (în power since November 2019) to improve fiscal management”)

– legea pensiilor trecută prin Parlament de Ciolacu și PSD fară niciun fel de sursa de finanțare. Și Moody’s, la fel ca celelalte doua agenții de rating, folosește legea pensiilor ca motiv principal pentru schimbarea perspectivei la negativ. Legea pensiilor adaugă la cheltuieli în buget 10 miliarde lei în 2020 și 30 miliarde lei în 2021.
(The two key drivers for the change of the outlook to negative are:
A structural deterioration in public finances compounded by an increase in long-term liabilities that relate to the 2019 pension reform – raport Moody-s )

În ciuda eforturilor pe care le-am făcut din Noiembrie 2019 de a recâștiga încrederea investitorilor încă decontam ticăloșiile și populismele aprobate fară discernământ în ultimii trei ani de socialiștii lui Ciolacu.

Acest lucru TREBUIE să fie CLAR pentru toți românii- ÎNCĂ plătim factura celor trei ani de guvernare ticăloasă și iresponsabila. Daca Ciolacu și PSD ar fi fost mai responsabili Romania se împrumuta astăzi cu cel puțin 1 punct procentual mai puțin la fiecare scadenta și economiseam sute de miloaone de lei lunar. PSD ar trebui să plătească acești bani înapoi.

Dar nu este totul pierdut. Comunic zilnic cu investitorii și piețele internaționale și le garantez că voi continua să administrez finanțele românilor cu precauție și responsabilitate. Acest lucru s-a văzut atunci când am reușit să împrumut sume record de pe piețele internaționale la cele mai mici costuri de până acum pentru Romania.

În același timp apreciez că TOATE agențiile de rating au făcut o distincție CLARA intre modul iresponsabil și ticălos in care au fost administrate finanțele publice de socialsti și modul precaut și responsabil pe care l-am implementat din noiembrie 2019.

Am înțeles avertisementul agențiilor de rating. Le asigur că vom continua exact pe drumul pe care am pornit.
Iar pe români îi asigur că voi lua masurile necesare în așa fel încât să nu existe niciun fel de problema în finanțarea deficitului și implicit plata facturilor statului la timp, chiar și în condițiile în care avem aceste aprecieri din partea agențiilor de rating.

În plus, voi face tot ce este posibil ca la următoarele evaluări ale agențiilor de rating Romania să revină la perspectiva stabila sau chiar direct la pozitiv.

#RomaniiTrebuieSaStie“, susține Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Agenția de evaluare financiară Moody’s Investors Service a anunțat că se asteaptă ca deficitul guvernamental al României să ajungă la 7,7% din PIB în 2020, în timp ce nivelul datoriei ca procent din PIB ar urma să crească la 43,7% pană la finalul anului, de la 35,2% în 2019, ca rezultat al deteriorării echilibrului fiscal și al declinului economiei de 5%.

În plus, Moody’s previzionează că deficitul se va reduce gradual, la 6,2% din PIB, în 2021, și la 4,4% din PIB, în 2022. Conform acestui scenariu, nivelul datoriei ca procent din PIB ar urma să ajungă la 46,8%, în 2021, și la 47,8%, în 2022.

Moody’s a înrăutățit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, și a reconfirmat la “Baa3” ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută și monedă locală.