Press "Enter" to skip to content

GAFĂ de 80 de milioane de euro a Guvernului Dăncilă

Guvernul Dăncilă, gafă de zeci de milioane de euro. Din banii noștri, evident. Nu mai puțin de 80 de milioane de euro trebuie să returnăm Comisiei Europene, dupa ce reprezentantul nostru la Curtea de Justiție a UE a uitat să conteste la Tribunalul UE o corectie financiara pe care ne-a aplicat-o Comisia. Este consecința unor nereguli în cheltuirea banilor alocați prin programul de dezvoltare rurală.

Termenul limita pentru depunerea contestației în instanță era 24 august. Oficialul nostru, subsecretar de stat în MAE, Costin Radu Canțăr, numit de premierul Dăncilă, a depus contestația, însă două saptamani mai tarziu de termenul limita, adica pe 7 septembrie, probabil la revenirea din concediu.

„Termenul de introducere a acţiunii, inclusiv termenul pentru considerente de distanţă, a expirat la 24 august 2018 la miezul nopţii. Or, România nu a depus cererea introductivă decât la 7 septembrie 2018. Rezultă că acţiunea a fost în mod vădit introdusă după expirarea termenului prevăzut şi, prin urmare, este tardivă”, a arătat, potrivit HotNews,  Tribunalul de la Luxemburg.

Deloc suprinzator, instanta europeana a constat ca demersul reprezentantului nostru este tardiv iar Romania, evident, nu acel oficial, este buna de plata.

Ministerul Afacerile Externe a trimis un comunicat de presă în care a anunțat că s-a încadrat în termen când a depus cererea de anulare și că va face recurs la decizia curții de justiție.

,,Sub aspect juridic, Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene consideră că cererea introductivă a respectat normele de drept procesual ale UE, în contextul în care Decizia 2018/873 a fost notificată României la data de 14.06.2018 şi publicată în JOUE la data de 15.06.2018, iar textul notificat era incomplet, aspect recunoscut chiar de Tribunalul UE la punctele 50, 53 si 55 din Ordonanţa de respingere din data de 30 aprilie 2019”, susține MAE.

Sursa: realitatea.net

Lasă un comentariu
Mission News Theme by Compete Themes.