Press "Enter" to skip to content

IREAL! Marcel Ciolacu susține sus și tare că Facebook distruge unitatea poporului român: “Ne dăm like-uri altora”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, consideră că România are nevoie de un proiect naţional şi că ţara noastră traversează “criza marilor proiecte”. El susţine că românii au pierdut multe oportunităţi în ultimii ani, pentru că s-au certat şi au fost dezbinaţi.

“Prima lecţie care îmi vine în minte când mă gândesc la Marea Unire de la 1918 este că aceasta a fost posibilă pentru că toţi românii au fost capabili să se unească în spatele unui proiect naţional, să creadă cu toată fiinţa în el şi să îl ducă la îndeplinire cu multă încredere şi voinţă. Acesta este motivul pentru care Ziua Naţională ar trebui să fie în primul rând un moment al unităţii. Dar unitatea nu trebuie invocată numai acum şi nicidecum festivist, unitatea este deja în ADN-ul societăţii noastre, a fost întotdeauna acolo”, a spus Ciolacu.

“Din păcate, la mai bine de 100 de ani de la Marea Unire, prea puţini dintre noi se mai gândesc la unitatea noastră. Pentru unii, unitatea nu îşi mai găseşte locul în realitate, se vorbeşte mai des ca oricând de război şi de lucruri care ne despart, toate acestea fac ca societatea românească după mai bine de 100 de ani să pară mai fracturată ca oricând. Ne uităm în jur şi vedem cum grupuri întregi sunt pe cont propriu, preferând confortul propriilor noastre bule sociale, ne închidem ermetic. Ne dăm like-uri altora şi nouă, astfel încât să fim fericiţi că suntem validaţi. Nu mai vedem nimic în rest, doar multă neîncredere faţă de ceilalţi pe care nu îi înţelegem şi de aceea îi respingem pentru tot ceea ce reprezintă”, a precizat Ciolacu.

“Toată această radicalizare ne-a măcinat încrederea în noi ca popor. Mulţi şi-au pierdut speranţa şi au ales să plece peste hotare, milioane de români pe care încă nu reuşim să-i convingem să se întoarcă acasă. Sigur avem foarte multe excepţii care încă trezesc în noi mândria de a fi români, dar excepţiile nu fac o naţiune, doar noi toţi împreună putem realiza acest lucru”, a menţionat Ciolacu.

“Avem nevoie urgent de un proiect naţional în care să credem, putem învinge această frână mentală de la nivelul societăţii doar dacă ne vom mâna din nou şi să începem cu toţii să construim ceva semnificativ pentru România. Astăzi România traversează o criză fără nume pe care o simţim, vorbim despre ea, dar căreia nu reuşim să îi găsim originea, deci nici soluţiile. Este criza marilor proiecte. Am avut Marea Unire de la 1918, am avut Revoluţia din 1989, apoi tranziţia şi aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, sunt momente semnificative care nu ar fi fost posibile dacă societatea şi toate forţele politice nu ar fi dat mâna să meargă împreună pe acelaşi drum. Dar adevărul este că am pierdut multe oportunităţi în ultimii ani, ne-am certat şi am fost dezbinaţi. E timpul să lăsăm aceste lucruri deoparte şi să facem ceva concret pentru ţara noastră să ne unim şi să ne asumăm un nou proiect de ţară”, a mai afirmat acesta.

Lasă un comentariu