Press "Enter" to skip to content

“Măcel” în Parcul Herăstrău, unde mai mulți copaci sănătoși au fost tăiați. Ministrul Mediului: Vinovații vor plăti

Ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe, a anunţat, la Digi24.ro, că va trimite neîntârziat Garda Forestieră în control în parcul Herăstrău, după ce Fundaţia Eco-Civica a semnalat, pe Facebook, că sute de copaci sănătoşi au fost tăiaţi în parcul respectiv.

„Nu ne mai putem permite să avem în fiecare domeniu, în fiecare sector de activitate oameni care nu-și fac treaba. Mă uitam astăzi la acest caz din București, cu tăiat din parcul Herăstrău. Acolo s-au apucat de-au tăiat fără aviz de la APM (Agenția pentru Protecția Mediului – n.r.), fără aviz de la Direcția Silvică, iar mâine dimineață (vineri – n.r.), cei de la Garda Forestieră vor face un control acolo, astfel încât toți cei care se fac vinovați vor plăti. Dacă este contravenție sau infracțiune, cu siguranță dosarul va ajunge în altă parte, iar după aceea vom trimite și Garda de Mediu, să vedem dacă Autoritatea Publică Locală și-a făcut treaba și și-a respectat reglementările de mediu în vigoare”, a anunțat ministrul interimar al mediului, Costel Alexe, la Digi24.

„Nu mai putem tolera astfel de atitudini, astfel de practici și evident, nu pot accepta ca în România problematica de mediu să fie tratată cu jumătăți de măsură”, a adăugat Costel Alexe la Digi24.

Postarea Fundației Eco-Civica:

Imaginile prezentate nu sunt din Pădurea Băneasa, sau alte zone împădurite, ci din Parcul Herăstrău!!!

Ele sunt surprinse de colegii de la Grupul Civic Aviatorilor in data de 4 Februarie 2020.
Un adevărat măcel.

Se taie ca-n codru intr-un parc monument istoric!!!
Au fost solicitate tăierea a aprox 300 (trei sute) de arbori și ,,toaletarea” a altor 350 (trei sute cincizeci)!
Am scris și pe litere ca să nu existe dubii.

Grupul a cerut să vorbească cu responsabilul lucrării dar era in pauză de masă!
Muncitorii au precizat că sunt de la ADP Sector 1.

Trebuie ca Direcția de Mediu a PMB să intervină imediat pentru a verifica viabilitatea arborilor, Societatea abilitată cu astfel de verificări deținând toată aparatura necesară.

Abia apoi vedem ce nu mai poate fi salvat și trebuie tăiat.
Fiind parc monument istoric va trebui ca și Ministerul Culturii să-și dea avizul.

Sperăm să oprim tăierile ,,după ureche” !