Press "Enter" to skip to content

Mihai Tudose, în contextul crizei de COVID-19: Ne pregătim de o tragedie națională! Mă tem că România va deveni cimitirul Europei

Fostul premier PSD Mihai Tudose, actual europarlamentar, susține într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, că guvernul liberal nu luptă așa cum ar trebui împotriva noului coronavirus iar România riscă să devină “cimitirul Europei”.

Redăm integral postarea lui Mihai Tudose de pe pagina personală de Facebook:

“Dangătul de jale din Suceava e pe cale să se propage în întreaga țară, dacă în al 13-lea ceas nu se iau măsuri ferme pentru gestionarea crizei. Ne pregătim de o tragedie națională, din cauza unui martie irosit iresponsabil într-o succesiune de greșeli – de la granițe până în spitale, de la neechiparea medicilor până la nepregătirea cetățenilor.

Tsunamiul a crescut sub ochii noștri, dar autoritățile române n-au făcut decât să-i netezească drumul. Știam din Italia și Spania cum mătură vieți, atunci când loveşte sisteme medicale prinse pe picior greșit. Știam din exemplul altor țări că proporțiile dezastrului pot fi limitate, dacă se iau măsuri, măcar pe ultima sută de metri.

Decontul incompetenței și defazării se face, acum, în vieți omenești. De aceea trebuie intervenit în forță pentru a salva ce se mai poate!

Constatăm, încă o dată după Colectiv, falimentul unui mod de a face politică, de a promova în funcții administrative o clientelă incompetentă și cu o singură trăsătură – obediența. Am plătit cu poziția de prim-ministru refuzul de a mă înclina în fața jupânului ce a dus la apogeu feudalismul politic românesc. Una din priorităţile scurtului meu mandat a fost eficientizarea sistemului medical, despre care am spus public la acea vreme, în şedinţă de Guvern, că este foarte greoi, foarte birocratizat şi nu lasă medicii de familie să-şi facă meseria, pentru că îi transformă în contabili. Am dialogat cu sindicaliştii din Sănătate, le-am dat dreptate şi am căutat împreună soluţii. Din păcate, n-am fost lăsat să acţionez, pentru că deranjam – şi în acest domeniu – interese grele şi cumetrii meschine.


Ce se mai poate face în actuala situaţie? Dacă nu se vor lua măsuri categorice de instalare a carantinei la nivel național, mă tem că România va deveni cimitirul Europei. De aceea, pledez pentru închiderea completă a tuturor zonelor-focar, comandă unică în achiziționarea și distribuirea materialelor sanitare (au apărut cazuri în care testele nu erau compatibile cu aparatul care trebuia să le lucreze), măsuri coerente pentru salvarea economiei și nu bâlbele din fiecare ședință de guvern…

Înainte de orice, însă, se impune preluarea de către Președintele României a gestiunii directe a crizei. Asta nu e situație pentru Orban și Câțu. Și-au dat testul capacității căutând zilnic să-și justifice mediocritatea inventând vinovați în loc sa găsească și sa implementeze soluții…
Ajunge!

Deja bat clopotele…”, scrie Tudose pe Facebook.