Press "Enter" to skip to content

Orban, după decizia CCR: Constat un partizanat evident în favoarea PSD manifestat sistemic. Nicio prevedere nu îl împiedică pe președinte să desemneze un premier cum sunt eu

Premierul demis Ludovic Orban a declarat, luni, după decizia CCR, că nu există nici o prevedere constituțională ca să îl împiedice pe președintele României să nominalizeze un candidat cum este preşedintele PNL.

”Nu există nici o prevedere constituțională care să îl împiedice pe președintele României să nominalizeze un candidat cum sunt eu.

CCR a tratat de pe poziții partizane sesizările, dând satisfacție PSD, fie grupurilor parlamentare, fie președinților celor două Camere. Constat un partizanat evident în favoarea PSD manifestat sistemic.

Nu pot să înțeleg pe ce text constituțional se bazează această decizie.

În cuprinsul comunicării făcute de CCR, Curtea se contrazice, invocă o decizie a CCR privitoare la un proiect de revizuire a COnstituției din 2014, uitând că în 2018 a statuat că acele pronunțări privitoare la inițiative de revizuire neadoptate nu pot face parte din jurisprudența.

Ca un fir roșu, de câția ani prin deciziile pe care le ia CCR afectează atribuțiile președintelui.

Dacă citiți Constituția, veți vedea că președintele nu e constrâns să desemneze un premier decât dacă un partid obține 50% plus 1 la alegeri. Invocarea oricărei alte decizii face abstracții de alte prevederi.

Eu cred că în toate deciziile CCR cel mai important lucru e litera și spiritul Constituției. Trebuie să așteptăm motivarea. Procedura (din parlament – n.red.) trebuia să se deruleze. Azi au chiulit toți parlamentarii PSD, a fost un boicot al PSD și nu-mi pare întâmplător acest boicot.

Voința românilor nu poate fi înfrântă nici de deciziile CCR pentru că aveastă voință se va exprima prin vot mai devreme sau mai târziu – fie la anticipate sau la termen. Sunt convins că oamenii care s-au săturat de PSD își vor exprima această voință.

Cu siguranță comunic cu președintele României”, a precizat Ludovic Orban după ședința Parlamentului care a fost boicotată de PSD.

Lasă un comentariu