Press "Enter" to skip to content

Orban: Majorarea pensiilor cu 40%, greu de făcut, nu ne permitem dublarea alocațiilor

După luni de zile în care a evitat previzibilul răspuns la întrebarea “vor creşte pensiile cu 40% din septembrie”, premierul Ludovic Orban a anunţat tranşant în această seară că pensiile nu vor putea fi majorate cu 40%, aşa cum prevede legea aprobată de Guvernul PSD.

“Majorarea cu 40% ar fi fost foarte greu de făcut chiar în condițiile în care eram într-o situație economică favorabilă, așa cum arătau datele la începutul anului, atunci când am adoptat bugetul. Suntem într-o criză economică, suntem într-o criză care a afectat atât veniturile la bugetul de pensii, cât și veniturile bugetului de stat. Se vede limpede că majorarea cu 40% este o majorare care nu poate fi susținută financiar pentru că ea generează un pericol grav pentru echilibrul bugetar al României, riscând să afecteze capacitatea României de a face față tuturor plăților. Vom crește pensiile, procentul nu îl voi prezenta public decât atunci când vom avea finalizate toate aceste evaluări, analize”, a spus premierul, duminică, la România TV.

Orban a precizat că România nu își permite nici dublarea alocațiilor pentru copii, care ar presupune un efort bugetar de 7 miliarde de lei.

“Vom căuta o soluţie. Nu ne putem permite dublarea alocaţiilor. Este a doua dublare care este făcută, după cea din martie în dezbaterea bugetului 2019. Sigur că vom da o garanţie privind dublarea alocaţiilor, dar va trebui să gândim un calendar de creştere. Dublarea alocaţiilor generează cheltuieli de aproximativ 7 miliarde de lei la nivel bugetar, sunt foarte greu de suportat aceste creşteri”, a adăugat Ludovic Orban.

More from ActualitateMore posts in Actualitate »