Press "Enter" to skip to content

PNL anunță că are ușile închise, niciun pesedist nu este primit în partid. Nici de la ALDE. “PSD ducă-se pe pustii”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că partidul a închis ușile pentru PSD și ALDE și că ”în partid nu mai loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru România”.

„După ce ai stat doi ani și jumătate cu PSD-ul la putere și ai girat toate inepțiile economice antiliberale, ai susținut asaltul împotriva justiției, după cei ai fost exponentul unui discurs anti-european care nu are nici o legătură cu interesele fundamentale României, nu cred că putem face înțelegeri cu ei. Iar de primit în partid, nici vorba.

Partidul Național Liberal a închis ușile, și le are demult închise. (…) În PNL nu mai loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru România și care a provocat daune grave României și care a și afectat pe termen mediu și lung perspectivele de dezvoltare ale României”, a declarat Orban.

„Din punctul meu de vedere PSD ducă-se pe pustii. Dacă n-ar mai fi PSD, ar fi mult mai bine pentru România”, a mai spus Orban.

Lasă un comentariu
Mission News Theme by Compete Themes.