Press "Enter" to skip to content

PSD a îngropat România! Țara noastră a avut în 2019 un deficit bugetar de 4,6% din PIB, cel mai mare din ultimii 9 ani!

România a încheiat 2019 cu un deficit de 4,6% din PIB, peste estimarea din rectificarea bugetară din noiembrie 2019, de 4,4%, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Practic, este cu 0,2 puncte procentuale peste cel preconizat prin rectificarea bugetară de anul trecut. Este cel mai mare deficit bugetar din ultimii 9 ani.

„Din legea inițială trecută în Parlament au venit toate problemele în 2019. Au fost facturi acumulate ani de zile care trebuiau plătite”, a explicat ministrul într-o conferință de presă.

El a precizat că deficitul a crescut cu 0,2% din PIB în parte din cauza plății sumei de 0,91 miliarde de lei către frații Micula și pentru că nu au fost încasați 1,3 miliarde de lei din dividende de la companiile de stat.

„Sunt două lucruri pe care nu le-am putut estima și evita”, a spus Florin Cîțu.

„Față de legea inițială au crescut cheltuielile cu salarii, asistență socială, au scăzut la investiții. Cheltuielile sunt în lege, e foarte greu să le modifici, partea de venituri este cea pe care o estimezi, iar dacă o supraestimezi se întâmplă ca anul trecut”, a adăugat el.

Deficitul bugetar înseamnă ceea ce împrumută statul peste ceea ce încasează ca să susțină cheltuielile.

Adâncirea deficitului de la 2,8% din PIB în 2018 la 4,6% a fost determinată de o scădere a veniturilor totale de 0,1 puncte procentuale și o creștere a cheltuielilor totale cu 1,7 puncte procentuale.

Lasă un comentariu