Press "Enter" to skip to content

PSD Teleorman se delimitează de Dragnea şi Dăncilă: Poate a fost un blestem pentru acest județ

Adrian Gâdea, liderul PSD Teleorman şi candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, consideră că mulți investitori au ocolit județul din cauza scandalurilor de presă apărute în perioada în care Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au ocupat funcții importante în stat.

“Poate a fost un blestem pentru acest judeţ. Poate mulţi s-au ferit, ţinând cont de scandalurile de presă şi de toată tevatura care s-a făcut în jurul Teleormanului, mai ales în perioada în care Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă au ocupat acele poziţii de demnitate publică.

Şi trebuie să ne aducem aminte cum era hulit acest judeţ de unii şi de alţii, care nu aveau nicio legătură cu acest judeţ. Poate a fost un blestem, poate s-au temut, repet, din cauza scandalurilor de presă, a tevaturii care s-a făcut în jurul acestui judeţ special în perioada în care cele două persoane au ocupat poziţii de demnitate”, a afirmat Gâdea miercuri, la Alexandria, în cadrul unei conferințe de presă, scrie Agerpres.

Totodată, liderul social-democrat a susţinut că atât el cât şi colegii săi vor sprijini persoanele care doresc să investească în judeţul Teleorman.

“Să vină investitorii în judeţul Teleorman şi eu vă asigur că vor fi sprijiniţi şi de mine şi de către colegi. Să terminăm cu zvonurile astea, că a vrut nu ştiu ce firmă să investească şi nu i s-a permis, că nu ştiu cine a vrut să investească şi nu i-a permis. […] Eu nu pot să spun acum ce voi face în mod concret, pentru că aş minţi. În primul rând, să vedem ce doreşte persoana respectivă să realizeze la nivelul judeţului şi de la asistenţă tehnică, juridică şi de orice altă natură în obţinerea, în producerea anumitor documente, autorizaţii, avize, sigur, raportându-mă la lege, până la acordarea anumitor facilităţi”, a adăugat Gâdea.