Press "Enter" to skip to content

Purtătorul de cuvânt al lui ÎPS Teodosie: „Impozitarea Bisericii înseamnă impozitarea credincioșilor ei“

Simțindu-se asuprit de o eventuală impozitare a Bisericii, preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopului Tomisului, reacționează din nou pe Facebook.

Impozitarea Bisericii și Armatei ar fi una dintre variantele luate în calcul de Ministerul Finanțelor pentru a se încadra, în 2019, în ținta de deficit de 3%.

Potrivit senatorului liberal Florin Cîţu, aceste proiecte ar urma să intre în vigoare anul viitor, dacă situaţia bugetară va fi gravă, iar România va fi în pericol să depăşească deficitul bugetar de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), prevăzut de tratatele europene.

Reacțiile din partea reprezentanților BOR nu au întârziat să apară, unul dintre cei mai vocali preoți din spațiul public, Eugen Tănăsescu, postând pe pagina sa un nou mesaj prin care dorește să arate cât de revoltat este de eventuala impozitare a instituției pe care o slujește.

„Impozitarea Bisericii înseamnă impozitarea credincioșilor ei. Români, sunteți gata să plătiți TVA pe lumânare?“, a scris preotul, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Probabil, Eugen Tănăsescu încă nu a aflat că milioane de credincioși plătesc deja impozite pentru activitățile aducătoare de venituri pe care le au, pentru că acei credincioși nu locuiesc în biserici, ci în locuințe proprii, pentru care, de asemenea, plătesc taxe și impozite.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici a declarat de mai multe ori că vrea să impoziteze afacerile BOR, însă nu a venit până acum cu niciun proiect concret. Prima oară, Teodorovici a vorbit despre impozitarea Bisericii anul trecut, pe când era consilier al fostului premier Mihai Tudose. Între timp, discuţiile privind impozitarea cultelor s-au accentuat în ultimul an, mai ales în contextul inaugurării Catedralei Mântuirii Neamului.

Sursa: constantadeazi.ro

Lasă un comentariu
520 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.
error: