Press "Enter" to skip to content

Rareș Bogdan anunță că Guvernul își va asuma răspunderea pentru anularea pensiilor speciale și desființarea Secției Speciale

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a anunțat duminică că liberalii vor veni cu asumare de răspundere în Parlament pe desființarea Secției de Investigare a unor Infracțiuni din Justiție, dar și pe eliminarea pensiilor speciale.

„Desfiinţarea Secţiei speciale este una dintre foarte posibilele noastre asumări, în perioada următoare. Este foarte posibil. Noi avem o rafală de asumări. Este posibil ca una dintre ele să fie pe SIIJ, aşa cum cea care va fi poimâine citită va fi pe două tururi de scrutin, dar şi pe mărirea numărului de parlamentari în diaspora”, a declarat Rareș Bogdan, duminică, la Antena 3.

Rareș Bogdan a mai adăugat că pe lângă asumarea răspunderii pe desființarea SIIJ, pensiile speciale sunt, de altfel, „un motiv de asumare”.

„Noi încercăm să punem în aplicare întreg programul de Guvernare prin care a fost învestit Guvernul Orban în Parlament, și de asemenea, dorim să punem în aplicare toate promisiunile electorale pe care le-am făcut în anul 2019 în fața alegătorilor noștri”, a mai precizat europarlamentarul liberal.

Lasă un comentariu