Press "Enter" to skip to content

Rareș Bogdan spune că pleacă din PNL în cazul în care va reveni Tăriceanu

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat pentru G4media, că dacă liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va fi acceptat în PNL el va demisiona imediat din partid.

“Vă spun din start, ca să fie lucrurile extrem de clare. În momentul în care intră pe o ușă Călin Popescu Tăriceanu, Rareș Bogdan iese pe cealaltă ușă. Timp de trei ani de zile, acest om a torpilat statul de drept. Trei ani de zile a distrus imaginea României alături de Liviu Dragnea. Trei ani de zile a pus pumnul în gura presei libere. Eu nu uit aceste lucruri. Le mulțumesc, și faptul că stăm azi în aceeași barcă înseamnă deja mult pentru mine. Ludovic Orban a fost extrem de tolerant, negociază permanent după ce acum un an de zile era făcut în toate felurile de Călin Popescu Tăriceanu. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne pupăm pe gură și să mergem în fața stării civile.

Grupul ALDE ne-a votat guvernul. Pentru asta au primit suficiente din partea PNL. Participă la guvernare, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne și iubim. Ne respectăm, să stea în casa lui. Azi a afirmat că PNL s-a reînființat în casa sa. E adevărat, dar în casa lui Dan Amedeo Lăzărescu, un intelectual cu 18.000 de volume pe care Călin Popescu Tăriceanu le folosea doar ca viitor manechin”, a declarat Rareș Bogdan pentru G4media.