Press "Enter" to skip to content

Posts tagged as “ana birchall”

Birchall îl pune la punct pe Dorneanu: Dacă se aplica punctul 8 al Proclamației de la Timișoara astăzi domnul Dorneanu nu era în fruntea CCR și beneficiar al numeroaselor pensii speciale

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, l-a criticat, sâmbătă, pe președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, după ce acesta a susținut că are în vedere sesizarea instituțiilor europene…

Criminal eliberat condiţionat incendiază o adolescentă. Birchall îi cere lui Predoiu să-și asume propunerile de înăsprire a liberării condiționate făcute de specialiștii MJ

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, îi cere actualului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, să-și asume mai multe modificări legislative privind înăsprirea condițiilor liberarea condiţionată precum şi…

Birchall îl acuză pe Iordache că nu i-a dat cuvântul pe un proiect controversat de lege privind combaterea spălării banilor: Este o rușine pentru Camera Deputaților

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall îl acuză pe vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache (PSD), că nu i-ar fi dat cuvântul în momentul în care se discuta despre…

CSM discută joi proiectul USR de desființare a Secției Speciale. Birchall: A fost moșită de Iordache și gașca celor care se pare că au participat la întâlnirile “centrelor de reflecție”

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, anunţă că pe ordinea de zi a plenului CSM de joi se află, spre avizare, propunerea legislativă de desfiinţare…