Press "Enter" to skip to content

Tătaru: România a fost înscrisă în sistemul european pentru vaccinul anti-COVID

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat faptul că România s-a înscris în sistemul european pentru vaccinul anti-COVID iar în cursul zilei de miercuri vor fi purtate discuţii cu reprezentantul pentru Europa de Est al firmei care face vaccinul.

“Astăzi (marţi-n.r.) ne-am înscris, am avut discuțiile, mâine (miercuri – n.r.) vom avea discuții și cu reprezentantul pentru Europa de Est al firmei care face acest vaccin. După cum știți, noi am făcut și o donație în acest sens acum o lună de zile, la nivelul comunității europene, suntem acolo unde este orice demers științific pentru această pandemie”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.ro

“Prioritatea, în general, se face după numărul de populaţie din ţara respectivă atunci când se face repartiţia vaccinului, dar trebuie să fim acolo ca solicitanţi”, a precizat ministrul.

“Putem să nu ne trebuiască, dezvoltăm noi ceva… Gândiţi-vă că acum o lună de zile se discuta că cei mai avansaţi sunt Sanofi cu GlaxoSmithKline care produceau pentru Statele Unite, cu un termen a doua jumătate a anului viitor. Când comunitatea europeană a hotărât să facem acele donaţii tocmai pentru un vaccin, tratament, noi am solicitat pentru un vaccin acea sumă pe care am donat-o”, a mai adăugat ministrul.

În ceea ce priveşte un eventual vaccin dezvoltat de Institutul Cantacuzino, ministrul Sănătăţii a spus că “nu putem vorbi încă de un vaccin, n-avem un virus stabilizat, n-avem o recoltare, se studiază”.

“Nu putem vorbi în cadrul unui vaccin, n-avem un virus stabilizat, n-avem o recoltare și… se studiază. Noi urmărim tot ce înseamnă stat european, tot ce înseamnă nivel mondial unde avem o fază mai înaintată a acestui vaccin. Vrem să fim acolo, vrem să avem prioritate şi vrem să avem acces la tot tratamentul care concurează la vindecarea infecţiei COVID”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Țări ca Franța, Germania și Italia au încheiat un contract cu compania Astrazeneca pentru furnizarea a 400 de milioane de doze de vaccin, a anunțat ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza. Premierul bulgar Boiko Boris, i-a cerut ministrului Sănătății, Kiril Ananiev, să facă toate demersurile necesare pentru ca Bulgaria să fie pe lista țărilor care-și rezervă vaccinul.