Press "Enter" to skip to content

Un jandarm a fost BĂTUT de patru tineri, în faţa Curţii de Conturi din Mureș

Un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Mureş a fost agresat de patru tineri care au reacţionat violent după ce au fost surprinşi de jandarm în timp ce încercau să scrie pe peretele clădirii Curţii de Conturi Mureş.

″În data de 12.08.2019, în jurul orei 00,30, un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş, aflat în serviciul de asigurare a pazei la obiectivul Curtea de Conturi Mureş, situat pe str. Aleea Carpaţi din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş, a observat pe sistemul de supraveghere al instituţiei respective patru persoane care au început să scrie pe peretele instituţiei. Având în vedere cele sesizate, subofiţerul a intervenit pentru interceptarea persoanelor şi stoparea activităţilor, moment în care o persoană din grup l-a lovit cu piciorul la picioare, iar o altă persoană i-a aplicat lovituri la nivelul feţei, provocându-i o rană deschisă la nivelul arcadei ochiului stâng. Imediat după aceea, cele patru persoane au părăsit zona, fugind printre blocurile aflate în vecinătate. Subofiţerul a luat legătura cu dispeceratul unităţii, prin intermediul căruia au fost trimise în zonă echipaje de jandarmi şi poliţie, fiind informat totodată şi procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, care a dispus continuarea cercetărilor în vederea prinderii făptuitorilor”, a anunţat, luni, IJJ Mureş într-un comunicat de presă.

Potrivit IJJ Mureş, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Mureş, care a acordat primul ajutor subofiţerului ultragiat, acesta din urmă fiind înlocuit în serviciu de către un alt coleg.

“Fapta săvârşită de către cei patru autori necunoscuţi constituie infracţiune de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257,alin. 1 şi alin. 4 din Codul Penal, raportat la art. 193, alin. 1 din Codul Penal. În cauză sunt continuate cercetările în vederea prinderii celor patru făptuitori”, a precizat IJJ Mureş.

Sursa: stirileprotv.ro

Lasă un comentariu
Mission News Theme by Compete Themes.