Press "Enter" to skip to content

VIDEO Zeci de răniţi, după ce un avion a ieşit de pe pistă la Istanbul şi s-a rupt în două

Un avion de pasageri s-a rupt în două pe Aeroportul Internațional “Sabiha Gokcen” din Istanbul, Turcia. Din primele informații, aeronava ar fi depășit pista la aterizare și s-a dezintegrat.

Avionul, aparţinând companiei Pegasus Airlines, zbura de la Izmir spre Istanbul, relatează CNN Turk şi cotidianul Hurriyet.

În timpul manevrei de aterizare, aeronava de pasageri a derapat şi a părăsit pista. Avionul a suferit avarii grave. Practic, aeronava s-a dezintegrat în trei părți. La bordul avionului erau 177 de pasageri.

“Ambulanţele noastre au transportat 52 de persoane rănite pe aeroportul Sabiha Gokcen la spitale din regiune”, a declarat guvernatorul provinciei Istanbul, Ali Yerlikaya, într-un comunicat. Potrivit autorităţilor, niciuna dintre cele 177 de persoane care se aflau la bordul avionului nu şi-a pierdut viaţa, potrivit Agerpres.

Lasă un comentariu