Press "Enter" to skip to content

Viorica se opune accederii lui Kovesi în funcția de procuror-șef european: “Nu este oportună o susținere!”

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat astăzi că, atât timp cât mai există unele aspecte legate de persoana fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu este oportună o susţinere a sa pentru funcţia de procuror şef european, dar a subliniat că aceasta este opinia sa personală, iar o decizie va fi luată în forurile statutare ale PSD.

”Opinia mea personală este că fiecare trebuie să-și lămurească anumite lucruri pe care le are de lămurit. Eu personal nu cred că este oportună o susținere, dar acest lucru îl vom stabili în forurile statutare. Este opinia mea și o susțin, pentru că am spus mereu că întotdeauna când cineva ajunge într-o funcție trebuie să își lămurească semnele de întrebare care planează asupra lui.

Știți foarte bine că doamna Kovesi a fost revocată în timpul mandatului unui ministru al Justiției din Guvernul pe care îl conduc și îmi păstrez părerea de atunci”, a spus Viorica Dăncilă.

Când i s-a atras atenţia că preşedintele Klaus Iohannis a declarat inclusiv în cursul zilei de joi că o susţine pe Kovesi, dpncilă a spus: ”Fiecare avem dreptul la o opinie, aşa este în democraţie, dar dacă aceste opinii sunt divergente nu este un lucru neobişnuit. Este opinia mea şi o susţin. De fiecare dată am spus că atunci când cineva accede într-o anumită funcţie trebuie să nu aibă semne de întrebare referitoare la activitatea domniei sale şi acest lucru îl gândesc pentru toate persoanele, nu doar pentru doamna Kovesi. Ştiţi că doamna a fost revocată în timpul unui ministru care făcea parte din Guvernul pe care-l conduc şi susţin ceea ce am spus şi atunci”, a mai spus Dăncilă, potrivit news.ro

sursa: bursa.ro

Lasă un comentariu